Marţi să ne amintim de Manzarek

Cu cât înaintăm în vârstă suntem martorii dispariţiei dintre noi a celor cu care am crescut. Nu mă refer la părinţi ci la cei a căror muzică ne-a influenţat viaţa, într-un fel sau altul. S-a scurs deja vreo săptămână de când s-a dus şi Ray Manzarek, organistul trupei The Doors. Nici pe el nu l-a iertat cancerul.

Ray-ManzarekPentru cei care doar i-au ascultat pe Doors, dar nu au apucat să afle câte ceva despre ei, poate fi un moment prielnic să caute, să asculte şi cine ştie, poate chiar să înţeleagă ceva din mesajele uneori atât de greu de pătruns ale lui Morrison, Manzarek & co. Ray Manzarek a fost membru fondator al legendarei formaţii The Doors.

Săptămâna trecută, sau când o fi murit, ajunsese deja la venerabila vârstă de 74 de ani. Dar nu cancerul a avut darul de a-l face nemuritor pe Manzarek, ci creaţiile acestuia, încă de pe vremea Doors. Claviatura lui a fost de fapt scheletul acestei trupe despre care se spune că ar fi redefinit muzica rock a anilor ’60.

Poate cea mai celebră partitură scrisă de Manzarek rămâne „Light My Fire”, cântecul care a transformat nişte muritori în zei. Manzarek şi Jim Morrison s-au cunoscut la jumătatea anilor ’60, ambii fiind studenţi la Facultatea de Film a Universităţii din California. În 1967 The Doors lansa primul album, din totalul de şase.

După moartea lui Morrison, Ray Manzarek şi-a continuat cariera fie alături de alţi muzicieni, fie ca artist solo. A publicat şi trei cărţi: două romane şi o autobiografie despre anii formaţiei The Doors, iar anul trecut a cântat alături de foştii colegi din The Doors. Împreună cu producătorul Skrillex, a lansat o piesă care l-a readus în topuri, şi pe care vo propun astăzi. Breakn’ A Sweat să fie!

Despre Patrice Podina

Daca eu vorbesc despre mine, vouă ce vă rămâne?
Acest articol a fost publicat în muzica și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.