Poate cineva se bucură

Nici nu ştiu dacă să mă bucur sau nu. Echipa masculină de volei U Cluj va juca şi în sezonul 2013-2014 în Divizia A1 (pentru necunoscători prima ligă a voleiului românesc). Nu pentru că ar merita acest lucru, ci pentru că Steaua Bucureşti, echipă care iniţial şi-a asigurat prezenţa în A1, după ce a câştigat faza play-out chiar în faţa Universităţii, s-a retras.

u-cluj-voleiLa acelaşi demers au apelat şi cei de la „U” Timișoara, echipă care oricum a terminat a doua în Divizia A2 Vest, deci nu prea aveau drept de promovare, dar au profitat de o altă retragere, a celor de la LPS Bihorul Oradea.

Cei de la Federaţia Română de Volei s-au gândit să-i invite în Divizia A1 pe CSM Suceava şi Chimszed Cluj, adică echipele de pe locurile 2 din A2 Est, respectiv 3 din A2 Vest. Niciuna nu a găsit resurse financiare şi jucători capabili să joace în A1 şi iaca surpriză, U Cluj s-a băgat rapid în schemă.

Nu că ar avea mai mulţi bani, sau jucători de prima ligă, dar nu se cade ca o echipă cu tradiţia Universităţii să stea un an în liga secundă 😦 Eu cred că s-au grăbit, dar este doar părerea mea. Iar ca argument nu pot decât să vă supun atenţiei câteva cifre din sezonul trecut.

U Cluj este singura echipă din Divizia A1 care nu a câştigat niciun punct, ceea ce înseamnă că a pierdut toate meciurile cu 0-3, cel mult cu 1-3. De fapt în 20 de partide din cadrul sezonului regulat Universitatea Cluj a reuşit să câştige doar 7 (ŞAPTE!!!) seturi. Cred că asta spune multe despre situaţia în care se află echipa de volei 😦

Bun, sunt fan sport şi am susţinut mereu, necondiţionat, echipele sportive ale CS Universitatea Cluj şi în general sportivii care prin performanţele lor rămân în atenţia noastră, a jurnaliştilor sportivi şi a celor care apreciază ceea ce fac ei, de cele mai multe ori în condiţii de austeritate, dar această decizie de a înscrie Universitatea în Divizia A1 cu orice preţ, doar ca să mai pierdem vremea un an acolo, mi se pare puţin deplasată.

Una peste alta U Cluj va fi cam a 11-a roată la căruţa A1 şi va debuta în noul sezon în deplasare, la Galați, pe terenul nou-promovatei Arcada. În Cupa României va fi ceva mai greu, în optimile competiţiei U va întâlni pe Unirea Dej.

Anunțuri

Despre Patrice Podina

Daca eu vorbesc despre mine, vouă ce vă rămâne?
Acest articol a fost publicat în sport și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.