U Cluj-RCM, un meci de pe urma căruia toţi au câştigat

Privesc concfuz la fotografiile cu tabela de marcaj şi parcă e puţin prea mult, U  Cluj – RCM Timişoara 3-45. Pe apucate am reuşit să văd câteva minute bune din meciul de astăzi şi nu ştiu dacă rugbytv a funcţionat numai când atacau rugby-iştii de la U sau chiar a fost un meci echilibrat, fie şi doar pe perioade scurte de timp.

ucluj-rcmE clar că toţi au avut de câştigat în meciul de azi. Oaspeţii şi-au luat banii şi au mai bifat o victorie în campionat. Ai noştri câştigă etapă după etapă. Săptămâna trecută l-am remarcat pe Ionuţ Mazăre, pentru tehnica excelentă în executarea loviturilor de pedeapsă, transformări etc. Astăzi a fost rândul lui Vasile Paraschiv să marcheze. Am remarcat de asemenea că până şi o echipă campioană poate fi împinsă în propriul 22.

Atât cât a mers rugbytv, am văzut câteva faze în care universitatrii chiar au reuşit să pună presiune aproape de terenul de ţintă al campionilor, din nou Răzvan Ailenei şi-a etalat forţa, doar că de data asta nu a marcat. Am remarcat şi faptul că Timişoara are un lot bun, dar nu neapărat valoros.

Victoria bănăţenilor, aşa cum o arată tabela de scor, este concludentă, dar e totuşi o victorie pe jumătate, în condiţiile în care în primul 15 al timişorenilor au fost doar 7 jucători români. Restul? Care de pe unde, dar ăsta va fi subiectul unui alt studiu şi implicit post, pe blog.

La jumătatea sezonului regulat putem deja să tragem o concluzie: Baia Mare şi Timişoara se vor lupta şi anul acesta pentru titlul de campioană. Maramureşenii i-au zdrobit pe cei de la Dinamo (71-0!) şi în general rezultatele sunt cel puţin interesante, aşa că U Cluj are toate motivele să creadă într-o clasare bună, şi rezultatele îi ajută până la urmă.

Săptămâna viitoare, pe Cluj Arena, vine viitoarea campioană a României, Ştiinţa Baia Mare. Capul sus, am putea fi ultima echipă care îi învingem, până la finalul campionatului.

foto: Tiberiu Matei

Anunțuri

Despre Patrice Podina

Daca eu vorbesc despre mine, vouă ce vă rămâne?
Acest articol a fost publicat în sport și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la U Cluj-RCM, un meci de pe urma căruia toţi au câştigat

  1. pe scurt. clujul joaca din ambitie dar nu au jucatori de valoare decat pe inaintare. timisoara are super jucatori dar inca nu sunt o echipa. la cluj aveti tot ce va trebuie mai putin bani sa aduceti jucatori de valoare, fara acesti jucatori nu sunt sanse ca clujul sa aibe rezultate. si apropo. in romania nu sunt jucatori sa acopere ambitiile suporterilor in rugby. de aceea e normal importul de jucatori din emisfera sudica unde rugby este religie. acestia vor fi folositi si pentru nationala sper si intr-o buna zi vom avea si rezultate cum are italia de exemplu care joaca cu importuri. 🙂

Comentariile sunt închise.