Predaţi echipamentul, nu pângăriţi simbolul „U”

Sfârşitul acesta de săptămâna a consfiinţit ceva ce anticipasem înca de anul trecut, U Cluj nu mai există în volei şi urmează să dispară şi handbalul masculin. Scriam ceva mai demult despre Unirea Dej, care a făcut un sezon foarte bun, în Divizia A1, la volei masculin, spre deosebire de echipa similară a CS Universitatea.

fanionUn cititor a blog-ului meu, m-a criticat cu înverşunare şi era foarte supărat pentru că mi-am permis să spun că Unirea Dej este echipa reprezentativă a Clujului. Acum nu vreau să intru în nicio polemică, spun doar atât: Universitatea a adunat 0 puncte (ZERO) într-un campionat întreg! E şi asta o performanţă.

A câştigat oarecum surprinzător primul joc din acest sezon, tocmai pe terenul Stelei, în play-out-ul campionatului. A fost un foc de paie, pentru că următoarele trei meciuri le-a pierdut şi evident va evolua din sezonul viitor în Divizia A2, adică liga a II-a. La polul opus Unirea se bate şi anul acesta pentru cupele europene.

Nici cu fetele de la U nu mi-e ruşine, au retrogradat şi ele, dar măcar au adunat 4 puncte pe parcursul sezonului regulat. A dat peste CSM Sibiu în play-out şi gata, s-a terminat şi aventura lor în prima divizie. Atât s-a putut, ştiu, toţi cei implicaţi în fenomen vor spune că nu au fost bani, că fără „verzişori” nu poţi aduce jucători, dar uite că la Dej se poate şi nici pe acolo nu a trecut Abramovic.

Buuun, echipele de volei merg în al doilea eşalon. Oare conducătorii secţiilor înţeleg că poate e momentul să se reorganizeze, plecând la drum, în campionatul viitor, cu sportivi tineri, crescuţi la grupele de copii şi juniori? Sau poate nu avem juniori, sau poate e o mândrie pentru clubul universitar să aibă echipe mediocre, sau poate …

În handbalul masculin Potaissa Turda este mândria Clujului, o spun tare şi răspicat. U Transilvania? Va retrograda şi ea. În municipiul de cinci stele, Cluj-Napoca, încet-încet sporturile de echipă devin amintire. Dacă se retrage şi Valentin Nica de la U-Mobitelco şi Jolidonul de la echipa feminină de handbal, putem să băgăm fanioanele cu simbolul Universităţii într-un coşciug şi să le îngropăm, la asta cred că încă ne pricepem.

sursa foto: ucluj.ro

Anunțuri

Despre Patrice Podina

Daca eu vorbesc despre mine, vouă ce vă rămâne?
Acest articol a fost publicat în sport și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.