Existăm, şi atât

S-a încheiat, astăzi, prima competiţie atletică importantă a anului, Campionatele Europene de sală, desfăşurate la Goteborg (Suedia). 18 sportivi au reprezentat România la întrecerile de pe pământ nordic. Au fost acolo, semn că încă mai existăm în atletism, obţinem baremuri de participare şi cam atât.

goteborgDoi dintre atleţii prezenţi în competiţie au fost Beatrice Puiu şi Alexandru Tufă, legitimaţi la CS Universitatea Cluj. Nu speram la o medalie din partea lor, dar, conform performanţelor înregistrate anterior participării la Goteborg, speram să termine măcar în primii opt, în probele lor, pentatlon, respectiv săritura în înălţime.

Beatrice a terminat ultima (locul 13), iar Alexandru nici măcar nu a prins finala. Am avut totuşi patru sportivi calificaţi în ultimul act. La săritura în lungime Cornelia Deiac a terminat a 7-a, pe aceaşi poziţie terminând şi Anca Heltne, la aruncarea greutăţii.

La 3.000 de metri am avut chiar două reprezentante, Roxana Bârcă şi Ancuţa Bobocel, care s-au clasat, pe locurile 9, respectiv 11. Oricâte scuze am căuta, e puţin. Altă dată dominat întrecerile europene, atleţii şi mai ales atletele noastre băteau recorduri, priveau cu mândrie spre tricolor, oricare ar fi fost catargul pe care se înălţa. Astăzi, trăim din amintiri, suntem acolo, dar nu mai contăm!

Anunțuri

Despre Patrice Podina

Daca eu vorbesc despre mine, vouă ce vă rămâne?
Acest articol a fost publicat în sport și etichetat , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.