Gigi face diferența

Nu e ușor să fii microbist. Că ești suporter al unei echipe, sau alta, sentimentele te copleșesc și treci de la furie la surescitare în câteva clipe. Ieri seară, CFR și Steaua s-au luat la trântă cu două nume legendare ale fotbalului european (Ajax Amsterdam și Inter Milano), chitite să dea peste cap statisticile ”specialiștilor” și să se califice în optimile Ligii Europa.

Gigi-BecaliDoar Steaua a reușit și asta după o evoluție, pe alocuri entuziasmantă, un joc la capătul căruia mi-am zis – ”da, ăștia chiar și-au dorit să câștige!”. E drept că a avut și noroc, olandezii puteau să deschidă repede scorul, dar, nu-i așa, norocul ține cu cei puternici. Patronul Stelei, Gigi Becali, spune că a băgat zeci de milioane de euro în echipă și, spre deosebire de ”cămătarii” din fruntea altor cluburi, nu regretă.

Nici nu ar avea motive. De la revoluție încoace Steaua este singura echipă din România care trece constant de faza grupelor, în Europa League, iar când a reușit să treacă de grupele Champions League nu s-au oprit decât în semifinalele Cupei UEFA. Toate aceste performanțe îi aduc bani și faimă, lui și echipei.

Am încercat să găsesc o explicație și nu mi-a fost foarte greu. Cândva în Ghencea curgeau sutele de mii de euro ca apa la robinet, dar a venit un moment în care Gigi s-a prins că nu așa trebuie motivați jucătorii. A impus un barem salarial și le-a spus verde-n față fotbaliștilor că pentru salarii de faraoni trebuie să muncească, să primească oferte grase din vest, sau mai nou din orient.

Și a mai avut o reveație Becali. A înțeles că dacă tot e să bage bani ”fără număr” măcar să lucreze cu români de-ai lui. S-a prins repede Gigi că mercenarii veniți să joace pe bani mulți, cu statut de vedetă, sunt ”fotbaliști de carton”, iar în ultimii 20 de ani nici 10 băieți (din sute de fotbaliști străini rătăciți prin România) nu au meritat investiția.

Spurcat la gură arogant, enervant, jignitor uneori, ăsta este Gigi Becali, unul dintre puținii finanțatori care scot profit din fotbal în țara noastră. A uitat de când nu a mai cucerit un titlu național, dar în cupele europene Steaua se vinde bine, iar rezultatele o ajută. Sigur că performanțele s-au obținut în iarbă, cu sudoarea echipei, pe nervii antrenorilor, pe emoțiile suporterilor, dar trebuie să recunoaștem că și pe încăpățânarea lui Gigi.

Nu-i ușor să scrii de bine despre un om, despre o echipă pe care nu-i iubești, dar de la englezi am învățat, că sunt momente în care din respect pentru ”adversar” te ridici în picioare și aplauzi, se numește fair play.

Anunțuri

Despre Patrice Podina

Daca eu vorbesc despre mine, vouă ce vă rămâne?
Acest articol a fost publicat în sport și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Gigi face diferența

  1. De acord, dar cum ramane cu declaratiile de dupa meci? Acelea nu cred ca au vreo legatura cu sportul, fotbalul fair-playul..sau ce mai tine de un sport curat. Ce sef din lume mai face asa ceva?
    http://cuibus.ro/blog/becali-imparat.html

    • pai tocmai spuneam ca e spurcat, rautacios si uneori bolnav, dar asta nu-i scade meritul de a-si duce ambitia mai departe. a creat un sistem competitiv la Steaua si pt asta merita aprecieri, nicidecum pentru celelalte…spuneam la final ca mi-e greu sa zic de bine de un om care de cele mai multe ori imi creeaza migrene, dar cu Steaua a nimerit-o

Comentariile sunt închise.