În numele crucii

În numele crucii şi al milei creştine, în urmă cu aproape o mie de ani s-au declanşat primele războaie (cruciade) şi s-au ars de vii oameni. Mă rog, asta cu arsul (pe rug, să zicem) nu se mai practică, azi, în numele creştinismului. Mai nou orientalii au astfel de apucături, dacă o mână de fanatici religioşi, au senzaţia că un el, sau o ea, au pe necuratul în suflet, prin urmare e musai să fie vrăjitor.

crucea_bisericiiŞtiu că toată suflarea preoţească mă va boscorodi după acest post, aşa că facem şi puţină istorie, ca să nu creadă înalţii prelaţi că am scris la nervi, sau pentru că aş fi un păgân/ateu incurabil. Aşadar, conform scrierilor istorice, prima cruciadă (război purtat în numele crucii şi a creştinismului) s-a declanşat în anul domnului 1095, la îndemnul Papei Urban a II-lea.

Acesta, simţindu-şi autoritatea ameninţată de invazia musulmană (adică imperiul otoman), a chemat la oaste toată suflarea creştină sub sloganul „Dieu li volt!” – „Dumnezeu o vrea!”. Cei mulţi şi proşti s-au adunat vreo 150.000 şi au pornit către oraşul la fel de „sfânt” ca războiul declanşat de papă, Ierusalim, dar numai 15.000 au şi ajuns la zidurile cetăţii.

În zilele noastre, tot în numele crucii şi întru numele domnului, preoţii cer bani, să construiască biserici, biserici, biserici fără număr. Îşi mai vor înapoi şi ceea ce ei numesc „pământurile strămoşeşti”, deşi nu-mi amintesc să fi citit pe undeva că Isus Hristos a împroprietărit bisericile şi preoţii. Ba cred că mântuitorul propovăduia ideea de a trăi în pocăinţă şi modestie.

Nicio pictură străveche nu-l înfăţişează pe Hristos în haine poleite cu aur şi încrustate cu cristale swarovski, iar toiagul era din lemn nicidecum din metale preţioase. Isus Hristos l-a făcut să fie nepreţuit, tocmai prin modestie.

La ora actuală în ţara noastră sunt recunoscuţi şi activează cu acte în regulă, şi cu leafă de la stat, aproape 20.000 de preoţi. Şi pentru că românul e tot mai apropiat de cele sfinte, vezi cum se calcă în picioare ca să atingă vreo raclă sfântă, e musai ca preoţii să aibă pe lângă ei şi nişte „stagiari”, aşa că numărul „clericilor” plătiţi de stat se dublează dacă nu cumva e triplu, faţă de cifra de mai sus.

Închei înainte de a fi fulgerat din senin, dar trebuie să mai spun şi asta – un medic rezident, care se pregăteşte să salveze, concret, vieţi omeneşti, câştigă puţin peste 900 de lei, pe când un preot câştigă între 1.100 şi 2.000 de lei. Un episcop este remunerat cu sume între 6.700 şi 7.500 de lei, iar patriarhul are un salariu de numai 8.200 de lei.

PS Îl citez pe prietenul şi colegul meu MB, „biserica e singura care spune – nu fura – în rest, politicul şi economicul ne oferă doar modele de smechereală şi de furtişag”. Nu vreau să sugrum vocea bisericii, pentru că asta nu ne va transforma într-o naţiune fericită, dar parcă vorba aceea „Fă ce zice popa, nu ce face popa”, e tot mai actuală.

Anunțuri

Despre Patrice Podina

Daca eu vorbesc despre mine, vouă ce vă rămâne?
Acest articol a fost publicat în una, alta și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la În numele crucii

  1. Cristina zice:

    Deci recunosti ca papii si preotii fac ce fac din cauza dorintei lor de putere si lacomiei de bani. Deci ce au facut ei nu au facut in numele religiei, ci in numele egoismului lor.

Comentariile sunt închise.