Unde nu-i cap, se duc pe Someş 40 de milioane de euro

Cluj Arena este „capodopera” Consiliului Judeţean (CJ) Cluj şi cea mai mare „gaură” în bugetul instituţiei. Evit să spun că a fost ctitorit de un politician sau altul, pentru că proiectul a fost iniţiat acum foarte mulţi ani, finalizat de altcineva şi „păstorit” în zilele noastre de CJ Cluj, printr-o societate incapabilă să adiministreze o astfel de „bijuterie”.

cluj-arenaStadionul, prin definiţie, este amplasamentul pe care se desfăşoară, cu preponderenţă, întreceri/ competiţii sportive. Luând modelul ţărilor civilizate, administratorul mastodontului de beton şi prefabricate, încearcă să scoată banii pentru întreţinere din orice, dar cel mai des se vorbeşte despre concerte.

Însă, cel mai important eveniment al acestui început de an, „găzduit” de Cluj Arena, ar trebui să fie meciul de rugby dintre România şi Georgia, din cadrul Cupei Europene a Naţiunilor. S-a semnat şi un contract în acest sens, după ce anul trecut, un eveniment sportiv identic, a fost mutat la Piatra Neamţ, cred, pentru că administratorii arenei s-au răzgândit să fie gazde ale echipei naţionale de rugby a României.

L-am urmărit, astăzi, pe Horia Uioreanu, preşedintele CJ Cluj, într-o intervenţie la Transilvania L!VE. Onor şeful judeţului nici măcar nu ştia când se joacă acest meci (în opinia domniei sale: „România – Georgia se va juca la vară”), dar îşi aminteşte că s-a semnat contractul cu Federaţia Română de Rugby.

Mai spunea Uioreanu că pe Cluj Arena se vor derula Campionatele Internaţionale de Atletism ale României, dar arena nu are spaţii amenajate pentru săritura în lungime, sau în înălţime, de exemplu. Siguranţa lui Uioreanu că pe Cluj Arena se va desfăşura aceast eveniment, este dată de faptul că în programul Federaţiei Române de Atletism apare competiţia amintită şi locul de desfăşurare – Cluj Arena.

Până să se întâmple ceva concret Cluj Arena doar consumă resurse. Concertele sunt rare, competiţiile sportive, cu excepţia meciurilor echipei de fotbal Universitatea, sunt la fel de rare, dar cheltuielile pentru administrarea stadionului trebuie achitate lunar, de către „proprietar”. Din când în când, câte un puştan de bani gata mai dă câte o petrecere, dar şi pentru asta obţine reducere, pentru că mai sunt şi alte locaţii numai bune pentru evenimente mondene.

Conducerea Cluj Arena SA este cea mai slabă alegere pentru administrarea unui stadion, care de fapt, doar ca aspect mai este un stadion. Fără o utilizare corespunzătoare şi fără idei de a atrage evenimente Cluj Arena va intra în conservare. Am un feeling că nu mai trece mult timp şi o mare campanie de salvare a edificiului va demara în Cluj. Propun şi un nume – „Salvaţi Cluj Arena, daţi un leu pentru muzeu”.

Anunțuri

Despre Patrice Podina

Daca eu vorbesc despre mine, vouă ce vă rămâne?
Acest articol a fost publicat în sport și etichetat , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.