Speranţa Tibi Bălan, talent irosit

Îşi mai aminteşte cineva de Tibi Bălan? Sau altfel spus, dacă nu era dat afară şi de Gigi Becali şi-ar mai aminti cineva de fostul campion al României cu U Cluj şi Unirea Urziceni? Aproape că şi eu am uitat de Tibi. Ajuns la 32 de ani, îi împlineşte pe 17 februarie (ştiu pentru că eu sunt născut două zile mai târziu), Tibi a ajuns asemeni lui Şetfan Hruşcă, un milog.

tibi-balanCiteam zilele astea despre rezilierea contractului său cu Steaua. Gigi Becali nu-l mai vrea, dar el are un contract bun şi ţine de bani, dacă tot nu mai joacă de vreme bună, macar banii să-i intre pe card. Pe de o parte îl înţeleg, dar când mă gândesc ce cotă avea în urmă cu mai bine de zece ani, îi plâng de milă. Şi el îşi plânge de milă din moment ce a ajuns să cerşească o medalie de campion, doar pentru că a jucat 21 de meciuri din 64 posibile în două campionate, în tricoul Stelei.

A făcut parte dintr-o generaţie fantastică a Universităţii Cluj, a luat titlul la juniori, alături de alţi fotbalişti, care nu au fost catalogaţi ca mari speranţe, dar joacă în continuare, în Liga I, a II-a, sau prin campionatele unor ţări mediocre din punct de vedere fotbalistic, dar există. Astăzi, Tibi Bălan mai trăieşte doar în amintirea ziaristelor la care a punctat decisiv.

Recent s-a despărţit de Steaua, pe cale amiabilă zic părţile. Adevărul este că Tibi nu mai reprezintă nimic în fotbalul românesc şi e păcat. În 2000 era cumpărat de Rapid şi părea să aibă în faţă un viitor strălucit, dar Copos s-a prins că în spatele talentului era doar o brumă de speranţă pentru un carieră fotbalistică.

A trecut pe la Mediaş şi Electromagnetica Bucureşti până să ajungă monedă de schimb între Copos şi Vasile Şiman. La Sportul Studenţesc a fost catalogat ca „vedetă”, de fapt o eternă monedă de schimb, pentru bani puţini. Şi totuşi a luat un titlu naţional şi la seniori, cu Unirea Urziceni, apoi a ajuns la Steaua. Şi cam atât, Tibi Bălan, fostul junior promiţător a ajuns doar un argint de aruncat în poala unui patron sau altul.

Anunțuri

Despre Patrice Podina

Daca eu vorbesc despre mine, vouă ce vă rămâne?
Acest articol a fost publicat în sport și etichetat , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Speranţa Tibi Bălan, talent irosit

  1. cuibus zice:

    Mda..din pacate politica bere, whisky si femei nu duc la performanta, cel putin nu in sport. In alte tari fotbalistii beau doar la sarbatori sau in vacante, la noi zi de zi.. De fapt ne uitam la clasament si vedem unde suntem..pe nicaieri.

  2. Dan Horea zice:

    „fostul campion al României cu U Cluj şi Unirea Urziceni”? nu e ceva gresit in propozitia asta, Patrice?

Comentariile sunt închise.