Azi am pus PUNCT!

Să tot fie câteva zile, multe, de când mă tot plimb pe holurile de la finanţe, ştiţi voi instituţia aia numită Administraţia Finanţelor … Începutul de an este cred perioada cea mai cumplită, pentru mine şi nu numai. Musai trebuie să reînoim asigurări, plătim rate la bănci etc.

lafinanteAzi am pus punct. După câteva zile în care mi-am tocit nervii şi ficatul, azi am terminat cu toate celea. Nu am să trec în revistă toate zilele petrecute la cozi, deşi am auzit chestii interesante, vreau să vă povestesc doar finalul apoteotic. Aşadar mă duc eu dis de dimineaţă, asemeni şcolarilor, cu ghiozdanul în spate, plin de acte şi mă aşez cuminte la coadă.

Ultimul lucru legat de finanţe, pentru acest început de 2013, este să depun două declaraţii. Am fost şi ieri şi alaltăieri, la acelaşi ghişeu, la aceaşi domniţă, dar … niciodată nu era OK, mereu lipsea ceva, de la o cifră sau literă, până la un dosar. Ăsta este ultimul lucru pe care mi l-au cerut.

Mă duc la fel de cuminte şi cumpă şi doasarul, mă aşez din nou la coadă şi … surpriză, totul pare să fie în regulă. Se uită duduia peste hârtii, le aruncă cu lehamite în dosarul recent achiziţionat, nervoasă probabil că nu mai avea ce să-mi ceară şi întinde toate hârtiile în faţa. Care va să zică, nu era nevoie de toate celea, adică nu să rămână la dosar, doar aşa să vază doamna că ele există, deşi în baza lor de date ar fi trebuit să fie toate.

În tot răul şi un bine, nu m-au pus să plătesc nicio amendă, dar m-au anunţat că vine şi asta prin poştă 🙂 E fascinant să stai la coadă la finanţe, să vezi acolo nervi şi adrenalină, dar măcar pentru una, două săptămâni am terminat cu ei. Să facem următorul pas …

Anunțuri

Despre Patrice Podina

Daca eu vorbesc despre mine, vouă ce vă rămâne?
Acest articol a fost publicat în una, alta și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Azi am pus PUNCT!

  1. cuibus zice:

    DE ce nu prefera romanii sistemul online? sunt masochisti cu statul la coada?:)

Comentariile sunt închise.