Cât înseamnă Ştiinţa Petroşani în presa locală…

Pe la sfârşitul anilor 80 şi începutul anilor 90 duminică seara ascultam pe Radio România Actualităţi „Panoramicul sportiv”. Se dădeau rezultate din toate disciplinele sportive şi era o plăcere să fiu la curent cu ce se întâmpla în rugby, handbal etc. Astăzi, la vreo 25 de ani de la acele vremuri citesc presa pe net.

stiinta-petrosaniAm aflat cu această ocazie că Ştiinţa Petroşani, o echipă legendară pentru rugby-ul românesc, a găsit resurse financiare să se înscrie şi în ediţia 2013 a Diviziei Naţionale (mai pe româneşte Liga a II-a). CITIŢI AICI la cât s-au rezumat să scrie nişte colegi de la Mesagerul Hunedorean.

Poate sunt eu bolnav de informaţie şi date statistice, dar mi s-a părut că de dragul istoriei acestei echipe, înfiinţate în 1948, se putea scrie mai  mult. Fie şi numai în treacăt şi tot merită amintite câteva dintre performanţele „minerilor”. Astfel, la finalul sezonului 1971-1972 Ştiinţa avea să obţină cea mai importantă performanţă în prima ligă a ţării noastre, devenind vicecampioană după finala pierdută în fața celor de la Timișoara.

De-a lungul anilor petroşenenii au mai obţinut trei medalii de bronz, în 1975, 1985 şi 1988. Categoric cele mai frumoase amintiri ale iubitorilor de rugby din Valea Jiului sunt cele trei victorii în Cupa României. Poate că nu mi-ar fi atras atenţia această ştire dacă nu-mi aminteam subit, că acolo, la Ştiinţa Petroşani, a jucat şi fostul rugby-st al Universităţii Cluj, George Sava, astăzi dublu campion în Rusia.

Anunțuri

Despre Patrice Podina

Daca eu vorbesc despre mine, vouă ce vă rămâne?
Acest articol a fost publicat în sport și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Cât înseamnă Ştiinţa Petroşani în presa locală…

  1. Daca ati fi citit presa locala, nicidecum cea judeteana, ai fi gasit mult mai multe articole despre Stiinta. Va recomand http://www.zvj.ro (Ziarul Vaii Jiului). Cu stima.

    • nu contest, dar eu cand scriu despre o echipa sportiva incerc sa scot in fata, pe scurt macar, cele mai importante performante ale acestei, da bine la eventuali viitori parteneri. nu era o critica neaparat, iar acest raspuns al me este doar o sugestie, nicidecum vreun sfat, numai bine

Comentariile sunt închise.