Pauză de viaţă

Lumea e egoistă, iar eu cu siguranţă par un fraier. Şi totuşi îi apreciez pe cei care în egoismul lor îşi ating scopurile, de ceilalţi mi-ar fi milă, dar simt deja o pornire egoistă. Mă mint şi spun – „hai că au mai fost momente din astea în care îţi venea să fugi pe păduri, de mâine vei învăţa să trăieşti din nou”. Nici zâmbetul meu nu mai e al meu, e clar, mă mint.

Nu are cum mai fie la fel şi dacă totuşi ar fi îmi vine greu să accept. De fapt nu mai vreau nimic, doar o pauză de viaţă, dar nici pe asta nu o vreau. Par confuz? Chiar cred că sunt. Mi-ar plăcea ca o persoană, una singură, să înţeleagă tot ce simt. Atenţie! Să înţeleagă, nu să simtă aceleaşi lucruri.

Aş vrea să mă trezesc dimineaţă să merg la lucru, iar seara să fie aşa cum au mai fost atâtea. Unii spun despre mine că sunt un optimist incurabil. Eu aş spune mai bine că sunt un tip care nu mai crede în minuni. Ştiu că mâine dimineaţă am să mă trezesc, ştiu că viaţa va merge înainte, ştiu că cineva mă va iubi la un moment dat, dar mai ştiu că cineva nu va mai fi acolo.

Mai ştiu că nu îmi doresc pauza asta de viaţă, dar cine sunt eu să-mi doresc asta?

Anunțuri

Despre Patrice Podina

Daca eu vorbesc despre mine, vouă ce vă rămâne?
Acest articol a fost publicat în una, alta și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.