„Câinele” Dorinel behăie în haită

De când mă ştiu sunt cel mai mare duşman al clubului Dinamo. De-a lungul anilor au jucat, în tricoul lor, multe glorii ale fotbalului românesc, dar nu mi-am schimbat sentimentele faţă de ei. Acum trebuie să vă spun că Dorinel Munteanu este noul antrenor al câinilor, sau javrelor din punctul meu de vedere.

Cu Dorinel nu am nimic, dar nu pot să nu constat că dintotdeuna U Cluj a fost „păturica” ăstora. În deceniile trecute trebuia să ne dăm la o parte ca Dinamo să mai acumuleze două-trei puncte, în funcţie de sistemul competiţional. Îmi amintesc de o poveste frumoasă când UTA a luat ultimul titlu numai pentru că studenţii nu au mai suportat umilinţa de a fi „căţei”.

L-au uns pe Dorinel antrenor şi încep să am emoţii, pentru că Munti a făcut treabă peste tot pe unde a antrenat. Dacă începe să facă treabă şi la Dinamo nu mi-ar plăcea deloc, pur şi simplu nu-i suport. Dar lui Munti îi doresc succes, chiar dacă nu mi-a plăcut cum a trădat U Cluj. Până la urmă era dreptul lui, dacă vreţi folosesc şi eu clişeul „Steaua nu se refuză”, dar cândva era îndrăgostit de cei din groapă.

Nu sunt neapărat stelist, dar între cele două boli, prefer Steaua. Munteanu şi-a făcut mâna şi la U Cluj, acum a ales Dinamo, să-i fie de bine, dar sper sincer să dea greş, doar pentru că a ales „barca necorespunzătoare”. Una peste alta, nu pot să nu remarc că noul „câine” este un veritabil performer, are trei titluri naţionale, unul cu Dinamo şi două cu Steaua, ca antrenor şi jucător. Ham, ham, ham – beh, beh, beh :))

Anunțuri

Despre Patrice Podina

Daca eu vorbesc despre mine, vouă ce vă rămâne?
Acest articol a fost publicat în sport și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.