Unirea Dej şi Potaissa Turda sunt pe podium la volei, respectiv handbal masculin

De ceva vreme încoace în sporturile de echipă masculine am remarcat că U Cluj trăieşte doar prin echipa de rugby, calificată, ieri, în sferturile de finală ale Cupei României. Ar mai fi U-Mobitelco, dar statutul baschetbaliştilor este destul de confuz aşa că mi-e greu să spun dacă e o echipa a CS Universitatea, sau un club de sine stătător.

Secţiile de volei şi handbal sunt ţinute artificial în viaţă, iar simbolul universitar nu mai reprezintă o forţă în aceste discipline. Dar atât voleiul, cât şi handbalul masculin, continuă să există la nivelul judeţului. La Dej, echipa locală Unirea a preluat ambiţia de odinioară a voleibaliştilor de la U.

Unirea Dej a bătut pe Steaua, categoric, scor 3-0 la seturi, şi a urcat pe podium în Divizia A1, are 12 puncte, unul mai puţin decât Ştiinţa Explorări Baia Mare şi Tomis Constanţa, echipe de tradiţie în acest sport. Dejenii nu au stat cu mâinile în sân, aştepând să pice o sponsorizare din cer.

Au pus mână de la mână, iar echipa lor este pe 3 în prima divizie a ţării, cu 5 puncte peste campioana României, Remat Zalău. La polul opus, pe ultimul loc se situează fosta campioană a ţării – U Cluj, cu şase înfrângeri, din şase meciuri, deci ZERO puncte.

Şi la handbal situaţia e asemănătoare. U Transilvania este echipa nimănui şi doar ambiţia lui Ioan Ani Senocico şi elanul tinerilor lui discipoli o mai pot salva de la retrogradare. Câţiva kilometri mai la sud, la Turda, Potaissa face minuni. Fără pretenţii financiare exagerate, fără inhibiţii, antrenorul Horaţiu Gal a construit o echipă care nu se dă la o parte, indiferent de adversar.

Ieri seară turdenii au mai bifat o victorie, a cincea, şi cel puţin temporar împart locul 2 în clasamentul Ligii Naţionale, cu Ştiinţa Bacău, iar dacă priveşti spre mijlocul clasamentului găseşti grupări care în ultimii ani au fost mereu acolo în faţă – CS Odorhei, sau Bucovina Suceava.

Conducătorii acestor două echipe, mici, au demonstrat că atunci când vrei poţi să faci treabă, în Municipiul de cinci stele Cluj-Napoca, la băieţi ne mai mândrim cu echipele de rugby, polo şi baschet. Ar mai fi echipa de popice CFR, dar asta e o altă poveste asupra căreia am să revin cât de curând.

sursa foto handbal: bacau.ro

Anunțuri

Despre Patrice Podina

Daca eu vorbesc despre mine, vouă ce vă rămâne?
Acest articol a fost publicat în sport și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.