U Cluj l-a acontat pe Şumudică

Marius Şumudică este, cel puţin teorteic, noul antrenor al Universităţii Cluj, până la sfârşitul actualului campionat. Nici nu ştiu dacă să mă bucur, sau să încep să cred că clubul ăsta e blestemat. Nu încerc să-i contest calităţile de tehnician, dar asemeni lui Gigi Mulţescu, Şumudică este la fel de traseist precum personajul amintit mai devreme, care între noi fie vorba a bifat şi el un mandat scurt pe banca lui U.

Despre Mulţescu am scris zilele trecut, acum e vremea lui Şumi. Ca fotbalist nu a rupt gura târgului, dar are totuşi în palmares un titlu de campion şi o Cupă a României, ambele cu Rapid Bucureşti. Ca antrenor să zicem că e la început. A debutat la Rocar, în sezonul 2006-2007, apoi a trecut pe la Dodu Berceni (echipa lui Mitică Dragomir), Inter Gaz, Progresul etc.

Categoric cele mai mari provocări le-a trăit pe banca Rapidului şi la FC Vaslui. Nu am să trec în revistă toate echipele pe care le-a pregătit, vă spun doar atât că acesta de la U Cluj, este al 12-lea mandat de „principal” în cei şase ani de antrenorat. Poate am exagerat puţin când l-am numit „traseist”, Şumudică este mai degrabă un tip vulcanic, nu neapărat conflictual, pune suflet mult acolo unde lucrează. Să vedem ce şi cum va fi, până una alta Baftă Şumi.

Anunțuri

Despre Patrice Podina

Daca eu vorbesc despre mine, vouă ce vă rămâne?
Acest articol a fost publicat în sport și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.