Griviţa Bucureşti, parte din istoria rugby-ului românesc

Rugby Club Griviţa Bucureşti joacă, mâine, ultimul meci din actuala ediţie de campionat a Diviziei A, împotriva grupării Lions Arad, în cadrul etapei a IV-a, în grupa pentru locurile 4-6. Am să fac abstarcţie de faptul că este un meci din cel de al treilea eşalon, ultimul în rugby-ul românesc, pentru că va fi o zi de sărbătoare, cel puţin pentru echipa din Bucureşti.

Cu ocazia acestui meci va fi lansat volumul „Glasul oval al roţilor de tren”, o istorie prescurtată a echipelor CFR, Locomotiva şi Griviţa, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la înfiinţarea CFR-ului, precursoarea actualei Griviţa Bucureşti. Festivităţile aniversare vor începe la ora 9.00, la terenul din Parcul Copilului.

Un meci de old-boys, apoi jocul din Divizia A de care spuneam ceva mai devreme şi evident lansarea oficială a lucrării amintite. De ce scriu despre acest lucru? Pentru că Griviţa Bucureşti este una dintre cele mai mari echipe de rugby pe care le-a avut ţara noastră. Prima atestare a acestei echipe vine tocmai din 1932, iar în perioada 1948-1970, Griviţa a cucerit nu mai puţin de 11 titluri de campioană a României.

A fost poate perioada cea mai frumosă a acestui sport. Griviţa a cucerit Cupa Campionilor Europeni, în 1964, după ce a învins cu 10-0 formaţia franceză Mont-de-Marsan. Cu trei ani înaintea acestui succes bucureştenii au mai disputat o finală, tot în Cupa Campionilor, pierdută la acea vreme (1961), scor 3-14, în faţa celor de la Beziers.

Au urmat 20 de ani în care Griviţa a rămas o forţă în competiţiile interne, iar în 1993 au cucerit cel de al 12-lea titlu şi ultimul din istoria clubului. Apoi încet, încet s-a aşternut tăcerea. Astăzi Griviţa Bucureşti evoluează în cel mai de jos eşalon posibil, dar o mână de oameni, cu suflet mare, nu lasă această echipă să dispară.

Pare incredibil dar jucătorii evoluează pentru o indemnizaţie lunară de efort de numai 200 de lei, iar primele aproape că nu există. De fapt singurul bonus se acordă după meciurile de pe teren propriu – o porţie de cartofi prăjiţi, doi mici şi o bere, pentru fiecare jucător. Vremurile în care pe terenul din Parcul Copilului evoluau Cocor, Zamfir, Tibuleac sau Morariu, jucători care erau sufletul echipei naţionale a României, au apus demult, dar Griviţa nu moare. Cinste lor şi rugby-ului românesc.

Anunțuri

Despre Patrice Podina

Daca eu vorbesc despre mine, vouă ce vă rămâne?
Acest articol a fost publicat în sport și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.