Noi jucăm cu Mutu, Portugalia îl are pe Ponde

Indiferent că vorbim de fotbal, rugby, handbal sau baschet, noi românii avem un talent înascut să nu ne recunoaştem valorile. Cristian Ponde este un băiat din Maramureş care face istorie la un club ca Sporting Lisabona şi care este titular incontestabil şi golgeter al naţionalei U17 a Portugaliei. În România nu ar fi avut loc nici la FC Baia Mare, dar un impresar pe numele lui Jorge Mendes a văzut în el viitorul star al fotbalului mondial.

Apropos, Jorge Mendes este impresarul lui Cristiano Ronaldo, Radamel Falcao, noua senzaţie mondială şi colaboratorul numărul 1 al lui Jose Murinho. Unii spun că ar fi cel mai important impresar din lume. Ştiţi de ce simt că mi se ridică sângele în cap? Pentru că baiatul ăsta nici măcar nu a fost monitorizat de antrenorii echipelor naţionale de juniori ale României, profesionişti ca de obicei.

Nicio problemă, Ponde a contabilizat vreo 10 selecţii la naţionala de juniori a Portugaliei şi este deja convocat la reprezentativa U18, deşi maramureşeanul nu are încă vârsta majoratului. La o căutare simplă am găsit o mulţime de informaţii despre Cristian. E specialist în lovituri libere, are o viteză de invidiat, prin urmare jurnaliştii portughezi îl compară cu celebrul sprinter jamaican Usain Bolt.

La naţionala noastră joacă toate rezervele aflate sub contract prin Europa – Marica, Daniel Niculae sau Cociş, iar din urmă nu vine nimeni. Portugalia i-a găsit deja înlocuitor starului planetar Ronaldo, tot un Cristian … Ponde Cristian.

Anunțuri

Despre Patrice Podina

Daca eu vorbesc despre mine, vouă ce vă rămâne?
Acest articol a fost publicat în sport și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.