De-o parte Ion, de partea cealaltă Rareş, eu cu cine votez?

Ion Novăcescu şi Rareş Bogdan au anunţat că vor candida, fiecare pentru postul de deputat, în Colegiul 3 Gheorgheni, adică la mine-n cartier. Primul e candidatul senzaţional al lui Dan Diaconescu, deci pe listele PP-DD, cel de al doilea e surpriza PNL. Pe amândoi îi ştiu de ani buni şi pentru fiecare dintre ei am consideraţie, e drept diferită.

Ion are farmecul lui şi dacă te uiţi atent la el îţi dai seama că nici nu se putea un candidat mai bun pe listele senzaţionale. Până şi emisiunile lui au acelaşi aer precum cele ale celebrului realizator şi expert în privatizări.

Rareş e latin, vulcanic, odată pornit greu îl mai opreşti. Şi-a construit pas cu pas propriul trust de presă şi nici nu mă interesează că o dă pe faţă cu unii sau alţii, e treaba lui. Dar eu care îi cunosc pe amândoi, cu cine votez?

Între timp Ion a anunţat că nu se face să îl contracandidezi pe Rareş, doar e colegul şi prietenul de o viaţă. Păcat Ioane, era şansa ta să-l baţi odata-n viaţă pe Rareş. La numărătoare mă refer, nu la audienţă 🙂 Nah că sunt într-o mare dilemă, să fie Ion, să fie Rareş?

 

Anunțuri

Despre Patrice Podina

Daca eu vorbesc despre mine, vouă ce vă rămâne?
Acest articol a fost publicat în una, alta și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.