Pivotul Nicoleta Safta va juca la U Jolidon

Conducerea echipei de handbal feminin U Jolidon Cluj a anunţat, în urmă cu puţine minute, transferul pivotului Nicoleta Safta, de la campioana României Oltchim Râmnicu Vâlcea. Este cel de al doilea transfer realizat de şefii vicecampioanei în ultimele zile, după portarul Ionica Munteanu.

Nicoleta Safta nu a împlinit încă 18 ani, dar a făcut parte din lotul celor de la Oltchim în sezonul precedent, când oltencele au ajuns până în semifinalele Ligii Campionilor. Conducerile celor două cluburi au ajuns astăzi la un acor pentru împrumutul pivotului, la U Jolidon Cluj, până la sfârşitul actualei ediţii a Ligii Naţionale.

Echipa clujeană va evolua în premieră în grupele principale ale Ligii Campionilor, primul meci fiind programat în 14 octombrie, în deplasare, cu Krim Ljbljana. În celelalte meciuri din cadrul grupei B, U Jolidon va întâlni pe Gyor ETO, în 20 octombrie şi pe Podravka Koprivnica, în 27 octombrie.

În luna noiembrie a acestui an sunt programate şi jocurile retur. Primele două clasate din fiecare dintre cele patru grupe se vor califica în fazele superioare ale Ligii Campionilor.

Anunțuri

Despre Patrice Podina

Daca eu vorbesc despre mine, vouă ce vă rămâne?
Acest articol a fost publicat în sport și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.