În sfârşit sărim şi cu schiurile!

Sunt un fan declarat al săritorilor cu schiurile şi, mărturisesc, am aşteptat ziua asta de multă vreme. Acum pot să spun – „În sfârşit avem săritori cu schiurile şi în România”. De câţiva ani încoace există un program de dezvoltare a acestei discipline sportive şi mă bucur să pot să redau şi eu următoarea ştire.

Echipa naţională a României de sărituri cu schiurile pentru copii a ocupat locul 6 din 26 de participante, cu un total de 870 de puncte, la Turneul celor Patru Trambuline, sportivii români urcând pe podium de şapte ori la această competiţie.

Radu Păcurar a ocupat poziţia a doua pe podium, cu un total de 300 de puncte, în timp ce Carina Militaru (11 ani) s-a clasat pe locul al doilea, cu un punctaj final de 290 de puncte. De asemenea, Radu Păcurar s-a clasat al doilea în ultima etapă a competiţiei. România a fost reprezentată în cadrul Turneului celor Patru Trambuline pentru copii de clubul Râşnov-Săcele.

Un număr de 139 de săritori cu schiurile din România, Austria, Germania, Cehia și Slovenia au participat la cele patru etape din cadrul Turneului celor Patru Trambuline din acest an.
Pe parcursul competiţiei, România a fost reprezentată de 10 sportivi, care au concurat în cinci din cele şapte probe individuale pe grupe de vârstă. Lotul României a fost alcătuit din: Florin Feroiu (8 ani), Vlad Șerbănuţ (9 ani), Mario Butaru (9 ani), Ștefan Balint (10 ani), Radu Păcurar, Daniel Căcină (11 ani), Hunor Farkas (11 ani), Carina Militaru, Mădălina Demşa (10 ani), Melania Negulescu (10 ani). Săritorii sunt pregătiți de antrenorii Balint Lorincz şi Gheorghe Băilă.

Anunțuri

Despre Patrice Podina

Daca eu vorbesc despre mine, vouă ce vă rămâne?
Acest articol a fost publicat în sport și etichetat , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.