Curvele vorbesc despre prostituţie!

Există o specie umană intitulată generic „jurnalist de cancan”. Adică, în concepţia mea nişte zdrenţe care încă mai caută fericirea în aşternuturile sportivilor şi a pseudo-vedetelor, muzicanţi, manelişti, actori şi alte personaje pe care aceste „zdrenţe jurnalistice” îi transformă în mondenităţi.

Acum este o adevărată fobie în a ridica piatra, pe care invariabil trebuie să o aruncăm înspre Floarea Leonida. Când ai un redactor şef precum „ziarista porno” care face topuri despre câţi au fost şi cât de bine i-au dat-o politicienii şi sportivii români, în general fotbalişti, nici nu-mi imaginam cltceva decât un nou scandal în sportul românesc.

Nu contează că ne batem joc de sportivii care aduc medalii la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale, sau europene, nu mai contează că uităm să-i plătim pentru performanţele lor (există sportivi, unii campioni olimpici la Beijing, neplătiţi până în ziua de azi), important este să dăm cu piatra.

Habar nu am cum se numeşte „ziarista porno”, îmi ajunge să ştiu că a prizat cacaină ca să facă sex cu Mutu, nu mă interesează nici cum se numesc celelalte presonaje cu titulaturi de redactori şefi pe la fiţuicile de cancan, dar mă doare să văd cu e stigmatizată o gimnastă, doar pentru că a ajuns să lucreze într-un bordel din Germania.

Floarea Leonida este, atenţie fetelor cu studii academice de la ziarele de cancan, o fostă campioană europeană la bârnă, se întâmpla în urmă cu zece ani la Patras. Apropos, Patras nu e vreun fotbalist disponibil şi burlac, ci un oraş din Grecia. Tot acolo Floarea Leonida a mai cucerit trei medalii de argint, cu echipa, la individual compus şi la sol.

Au venit alte medalii de această dată la seniori, argint cu echipa la Campionatul Mondial de la Anaheim, în SUA şi tot argint la Volos, din nou în Grecia şi tot cu echipa, la europene. Ce remarc eu este că Florea nu a fost o sportivă care să fie în centrul atenţiei, dar observaţi şi voi, a fost categoric un om de echipă.

Calculaţi medaliile enumerate mai sus şi puneti-vă întrebarea de ce a ajuns să lucreze în bordel. Poate pentru că performanţele ei nu au contat pentru nimeni? Poate pentru că în loc să i se ofere o rentă viageră a fost trimisă la plimbare de cei care conduc sportul, în cazul de faţă gimnastica românească?

Priviţi cu atenţia fotografia ataşată acestui post. Cred că vedeţi ce văd şi eu, vânătăi pe picioarele fetei şi glezne înfăşurate strâns în faşe elastice. Este răsplata copilăriei furate, a orelor interminabile petrecute în sala de antrenamente de la Deva. Unele „colege de breaslă” o cataloghează drept târfă de bordel, dar pentru ele e imposibil să înţeleagă că e infinit mai greu să ajungi la lotul naţional decât în aşternuturile fotbaliştilor.

Încă mai cred că dacă ar fi primit respectul cuvenit, Floarea Leonid era acum un antrenor în căutarea viitoarei campioane, olimpice, europene sau mondiale. Ar fi meritat un loc al ei într-o sală de antrenament, fie ea şi una de şcoală generală şi în primul rând ar fi meritat respect. Voi vedeţi cine ridică piatra?

Anunțuri

Despre Patrice Podina

Daca eu vorbesc despre mine, vouă ce vă rămâne?
Acest articol a fost publicat în sport și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.