Slavă ţie studenţie … rugbyştii de la U au fost la concertul lui Caceres

Am crescut cu poveşti despre U Cluj, fie că personajele erau fotbalişti, baschetbalişti, atleţi, handbalişti sau rugbyşti. În vremea copilăriei mele nici nu prea aveai despre ce să vorbeşti. La Baia Mare aveam o echipa de fotbal, care între noi fie vorba era abonată mai mult la Liga a II-a, îi aveam pe Minaur Baia Mare, handbaliştii care mereu s-au opus sitemului şi-i cam băteau pe cei de la Steaua şi Dinamo, şi mai aveam echipa de volei băieţi (Explorări Baia Mare) şi echipa de rugby, la vremea aceea Ştiinţa Cemin.

Orice alte discuţii pe teme sportive se îndreptau înspre Cluj. Cum jucau, cine erau, cu ce se ocupau şi cam ce au ajuns între timp sportivii de la U Cluj. Toate, sau majoritatea poveştilor îi reprezentau într-o aură boemă, tipic studenţească, şi chiar erau studenţi le vremea respectivă, vorbesc de jumătatea anilor 60 şi până înspre 90.

Mulţi, chiar foarte mulţi dintre cei care au îmbrăcat cu mândrie tricoul alb-negru în perioada amintită, au ajuns medici de renume, avocaţi resectaţi şi profesori universitari. Cei din familia mea care au studiat la Cluj, îmi povesteau cum se trăia în acea vreme. Sportivii ieşeau la concerte, erau clienţi obişnuiţi ai teatrelor şi cinematografelor, dar nu vă imaginaţi că erau nişte sfinţi. Ştiau să se distreze poate mai bine ca oricine, iar petrecerile studenţeşti erau adevărate serate universitare.

Am fost aseară la concertul lui Juan Carlos Caceres şi am fost plăcut surprins să văd câţiva dintre rugbyştii de la U Cluj (îi vedeţi în fotografia inserată în acest post) aşteptând cuminţi să înceapă spectacolul, atenţie vorbim despre un concert de Jazz cu influenţe sud-americane de Tango clasic. Am avut sentimentul că m-am întors în timp, că aud acele poveşti despre spiritul universitar care domina sportul clujean.

Părea ireal, dar a fost adevărat. Am stat alături de băieţii aceia pe care sunt obişnuit să-i văd la sfârşit de săptămână, încrâncenaţi, concentraţi, luptând până la ultima fărâmă de efort pe terenul de rugby din Parcul Sportiv „Iuliu Haţieganu”, locul acela sfânt, leagănul mişcării sportive studenţeşti. I-am simţit vibrând, i-am văzut aplaudând, ba unul dintre băieţi chiar a înregistrat întreg spectacolul pe telefonul mobil.

E a doua oară când mă intersectez cu rugbyştii de la U Cluj la un eveniment cultural. Prima dată ne-am întâlnit într-o sală de cinema, am vizionat împreună o capodoperă cinematografică, „Invictus”. Şi acţiunile culturale nu sunt singurele unde ne putem întâlni cu rugbyştii de la U. I-am văzut iarna, cu lopeţile în mână, curăţând de zăpadă câteva parcuri, să poată părinţii să-şi scoată copiii la joacă.

Îmi amintesc că după una dintre aceste acţiuni, cineva de la clubul de fotbal Universitatea îi lua la mişto pe rugbyşti şi-i invitau să cureţe şi gazonul de pe Cluj Arena, dar nu-mi amintesc să fi văzut vreun fotbalist la teatru, sau la un concert de Jazz. Am văzut, şi nu unul ci mulţi fotbalişti, în cluburi, cu sticla de whisky la rece, înconjuraţi de „păpuşele” disperate să apară în poze pe facebook alături de ei, fotbaliştii de azi ai Universităţii. Aş putea să dau multe exemple de acest fel, dar aş distruge tot ce am încercat să reliefez aici.

Închei şi mai spun doar atât, că spiritul lui U nu a dispărut şi atâta vreme cât la Cluj se va juca rugby sunt convins că nu va dispărea. Băieţii aştia sunt ca în poveştile de odinioară, boemi, sunt studenţi şi practică sportul pe bani mărunţi, cât să-şi plătească biletul de intrare la vreun spectacol. Nu stau în cantonamente luxoase şi primesc doar o masă pe zi, abia dacă au bani să facă deplasările din campionat, dar nu se plâng, nici nu apar în ziare de can-can. Aţi observat că în general atunci când scrie cineva despre rugbyştii de la U, scrie despre lucruri frumoase? În faţa lor şi a celor câţiva oameni care nu lasă această echipă să moară, mă înclin.

Anunțuri

Despre Patrice Podina

Daca eu vorbesc despre mine, vouă ce vă rămâne?
Acest articol a fost publicat în sport și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Slavă ţie studenţie … rugbyştii de la U au fost la concertul lui Caceres

  1. Dan Horea zice:

    perfect de acord, iar motivatia e simpla: rugby este un sport popular, insa practicat de gentlemani, pe cand fotbalul este un sport al elitelor dar pe care-l practica vulgul.

Comentariile sunt închise.