Toamna aduce „Ploaia” lui Paul Târziu

Galeria Piano Cazola Vizual deschide sezonul ploilor de toamnă cu expoziţia de pictură a artistului bistriţean Paul Târziu.Vernisajul va avea loc luni, 10 septembrie, de la ora 19.00, din strada Fulicea nr. 3.

Sub genericul „Ploaia” iubitorii de artă sunt invitaţi să descopere, pe simezele galeriei o serie de lucrări de dimensiuni medii şi mari, acril pe pânză, în care tratarea abstractizată a pesajului şi a detaliului din natură explorează interesul artistului pentru picturalitate.

Acordurile cromatice rafinate, cu efecte tactile, sunt rezultatul explorării calităţii culorii de acril pe pânză. De la tuşe grafice ferme la transparenţe şi catifelări ale petei de culoare, picturile lui Paul Târziu au dinamica şi energia elementelor naturii, ocolind ilustrativul.

Metamorfoza detaliului preluat din natură în tuşe abstracte are ca efect acumularea tensiunii poetice. Sunt induse astfel privitorului stări şi emoţii de natură poetică, ce îmbogăţesc sincretic domeniul expesiei vizuale.

Paul Târziu este absolvent al Universtităţii de Artă şi Design Cluj, secţia pictură. Artistul trăieşte în oraşul natal, Bistriţa, unde este profesor la Liceul de Arte Plastice „Corneliu Baba”.

Începând cu anul 2004 participă la expoziţii de grup în ţară şi străinătate. Din 2003 până în prezent este autorul a trei expoziţii personale la Bistriţa. Expoziţia de luni, de la Galeria Piano Cazola Vizual, este prima personală a acestuia la Cluj-Napoca.

Anunțuri

Despre Patrice Podina

Daca eu vorbesc despre mine, vouă ce vă rămâne?
Acest articol a fost publicat în una, alta și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.