Super fotbal pe youtube, dar nu pentru toţi

Am ajuns să luam tot de pe net, de la reţeta de tartă cu fructe până la reţeta pentru medicamente. Nu mai zic de pantofi, ţoale şi ingrediente să ne preparăm băutura preferată acasă. Şi pentru că suntem mari consumatori de internet iată ce am găsit eu. Asta cu siguranţă e o veste bună pentru cei care au TV prin cablu, dar nu au ales reţeaua potrivită. De pe broadbandtvnews.com. aflu că youtube a încheiat un parteneriat prin care va difuza cele mai bune competiţii fotbalistice din lume pe un canal special dedicat fotbalului, care se va numi „Love Football”.

Site-ul cu pricina spune că pe youtube va ajunge cel mai bun conţinut din fotbalul internaţional, în baza unui parteneriat pe care site-ul cu o companie specializată în digital Rightster şi MP & Silva, o agenţie specializată în drepturile de difuzare în media a competiţiilor sportive internaţionale.

În urma acestui parteneriat, pe youtube vom putea vedea meciuri din cele mai importante campionate din lume, Serie A (Italia), Ligue 1 (Franţa), U.S. Major League Soccer, Serie A şi Championship (Brazilia) şi cireaşa de pe tort FA Cup şi Capital One Cup (Marea Britanie).

Acum să nu vă imaginaţi că totul este la liber, exista şi restricţii. De exemplu, înregistrările din Ligue 1 (Franţa) nu vor fi disponibile utilizatorilor din Franţa şi Spania, în timp ce Cupa Angliei va fi disponibilă numai pentru utilizatorii din Asia şi din anumite ţări europene: Germania, Italia, Turcia, Belgia, Portugalia, Austria şi Elveţia.

Din ce înţeleg eu este un proiect care în timp ar trebui să acopere cea mai mare parte de utilizatori de net din lume, cine ştie poate într-o zi va fi disponibil şi pentru România, până atunci însă rămânem tot pe clasicele live stream-uri şi luăm şi noi de pe unde putem un meci sau altul.

Anunțuri

Despre Patrice Podina

Daca eu vorbesc despre mine, vouă ce vă rămâne?
Acest articol a fost publicat în sport și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.